Lecție

România interbelică

România de după 1918 era altă țară: de două ori mai mare, cu aproape optsprezece milioane de locuitori și cu minorități numeroase, maghiari, germani, evrei, ucraineni. Constituția din 1923 a așezat statul pe temelii moderne, iar votul universal pentru bărbați a schimbat politica din temelii, aducând la putere partide cu sprijin țărănesc. Bucureștiul s-a clădit atunci în bună parte așa cum îl vedem astăzi, cu bulevarde și cu blocuri, iar cultura a dat nume de răsunet european. Nu totul a mers însă bine: satul a rămas sărac, criza din 1929 a lovit greu, iar în anii treizeci au crescut mișcările extremiste. În 1938, regele Carol al II-lea a desființat partidele și a instaurat o domnie autoritară. Anii aceștia sunt pomeniți adesea ca o vârstă de aur a culturii române, dar tabloul întreg cuprinde și sărăcia, și extremismul.